Profesor, Instructor de Yoga și Autor, Carlos L’Abbate ne aduce o viziune unică asupra vieții în călătoria noastră înspre a ne cunoaște pe noi înșine: “Viața este o frumoasă și magnifică aventură. Dar trebuie să învățăm să vedem viața în acest mod”

< Read the English version of the interview >

Viața. Ce cuvânt complex!

Câteodată suntem atât de prinși în rutina zilnică încât uităm să ne oprim măcar pentru o secundă: doar pentru a respira și a ne gândi ce bine e că trăim.

Am citit răspunsurile lui Carlos de 5 ori și îmi doresc să le citesc din nou în fiecare dimineață în săptămânile ce vor urma. Cred că e cel mai bun exercițiu pentru minte și suflet.

• Detalii despre activitatea lui Carlos L’Abbate găsiți pe yogilates.ro, acolo unde puteți descoperi și oferta pentru Cursurile de Yoga din București.
• Cartea lui Carlos – Despre prezență. O călătorie spre sine – o puteți comanda de pe vellant.ro sau carturesti.ro.

Din cauza pandemiei de coronavirus trăim vremuri complicate. Oamenii își pierd slujbele, simt disperare, anxietate și îngrijorare în privința viitorului lor. În plus, le este dificil să se conecteze cu ei înșiși și să accepte prezentul așa cum este. De unde ar trebui să înceapă, ca să devină conștienți față de ceea ce simt, față de viața lor?

Nu există certitudine în viață.

Este ceva care celor mai multor oameni nu le place să audă, dar este realitatea existenței noastre: nu există certitudine.

Problema este că, în felul nostru modern de a trăi, ne-am izolat de acest adevăr într-o bulă de aparentă siguranță. Și atunci când se sparge această bulă, așa cum este destinată să o facă, este expusă realitatea incertitudinii vieții și ne panicăm.

Și astfel, modalitatea de a ne întoarce la noi înșine este prin a deveni conștienți de fragilitatea existenței noastre: „Așa stau lucrurile, acum ce pot să fac în privința asta?”.

De exemplu, coronavirusul nu depinde de mine, dar folosirea unei măști și spălarea mâinilor depinde adesea de mine.

Fiind data această situație particulară, așa cum este ea, ce îmi stă în putere să fac?

Motivul pentru care nu putem să acceptăm momentul prezent așa cum este el, este pur și simplu pentru că dorim să fie diferit de ceea ce este, ceea ce înseamnă că nu ne uităm cu adevărat la momentul prezent, ci ne uitam de fapt la gândurile noastre, la ideile noastre despre cum momentul prezent AR TREBUI să fie. Este o formă de orbire.

Ceea ce trebuie să facem este să recunoaștem această dihotomie între așa cum stau lucrurile pe de-o parte, și ideile mele despre cum ar trebui să stea, pe de altă parte.

Sigur, nu este nimic greșit în a vrea ca lucrurile să fie într-un anumit fel, doar ca adesea acestea nu apar așa cum le vrem, ci așa cum sunt.

Este nevoie să pășim în afara gândurilor noastre, spre aprecierea momentului așa cum este el, independent de ceea ce-mi place sau nu-mi place la el. Iar apoi, odată ce reușesc să aduc obiectivitate momentului, trebuie să-mi pun întrebarea: ce stă în puterea mea să fac, fiind dat momentul așa cum este el?

Este similar cu a juca de poker. Este frumos când primești cărți bune, dar un bun jucător de poker nu depinde de asta. Un jucător bun va încerca să câștige jocul oricare ar fi cărțile pe care le primește.

În acest exemplu jocul de poker este viața noastră. Ar fi frumos să primim doar momente bune și plăcute, dar o persoană care știe cum să trăiască nu depinde de asta. Ea pur și simplu va face ceea ce trebuie făcut, fiind date circumstanțele cu care persoana se confruntă, fie că este coronavirus, o concediere temporară, o nouă relație, o lipsă de bani, o promovare la muncă, venirea pe lume a unui copil, oportunitatea de a te muta într-o țară nouă, o boală, sau chiar amenințarea morții.

Viața este o frumoasă și magnifică aventură. Dar trebuie să învățăm să vedem viața în acest mod.

Dacă viața noastră înseamnă eșec, durere, neîncredere în sine, cum putem să o acceptăm așa cum este? Cum ne putem opri din a ne plânge de prezent și să începem să ne bucurăm de viață?

Așa cum înțeleg eu lucrurile, viața noastră nu înseamnă NICIODATĂ „eșec, durere sau neîncredere în sine”. Exact cum sus sau jos, frumos sau urât, bun sau rău nu există în natură, ci doar în mințile noastre (ceea ce este sus în America de Sud este jos în America de Nord, ceea ce este frumos într-o societate va fi urât în alta, ceea ce este bun într-un secol va fi rău în altul), eșec, durere și neîncredere sunt doar puncte de vedere, nu realități.

„Ceea ce mă afectează nu este ceea ce mi se întâmplă, ci ceea ce CRED EU că mi se întâmplă.”

Eșecul nu există în realitate. Există doar în mintea unei persoane care crede că nu a reușit. În loc de eșec, cineva poate gândi și spune ca Thomas A. Edison „Nu am greșit, doar am găsit 10000 de feluri în care nu funcționează”. Credința în eșec nu este o realitate fixată, nu este modul în care stau lucrurile, este doar un punct de vedere pe care o anumită persoană îl are la un moment dat.

Acceptarea lucrurilor așa cum sunt înseamnă acceptarea faptului fixat a ceea ce este: plouă, nu este însorit, azi este luni, nu este vineri, am 50 de ani, nu am 23. Dar să spui că ploaia este urâtă sau că lunea nu este bună, sau că a avea 50 de ani este rău, nu sunt realități, sunt doar gânduri, credințe, puncte de vedere, care nu reflectă natura. De exemplu, pot să învăț să accept realitatea unei dureri din cauză că mi-am lovit degetul cu ciocanul, dar nu trebuie să accept realitatea că sunt un prost pentru că mi-am lovit degetul, din simplul motiv că a crede „sunt un prost pentru că mi-am lovit degetul” nu este o realitate, ci doar un gând, un punct de vedere.

Putem să învățăm să ne bucurăm de viață făcând diferența dintre obiectivitatea realității și subiectivitatea propriilor mele gânduri. Realitatea este întotdeauna ceea ce este și, așa cum este, fără părerea mea despre ea, este perfectă. Să te bucuri de viață înseamnă să apreciezi natura (ceea ce este) așa cum este. A te plânge înseamnă a te aștepta ca natura (ceea ce este) să fie ceea ce crezi tu că ar trebui să fie.

Cum ne putem controla gândurile negative? Un mod de a o face este de a ne lupta cu mintea noastră?

Lupta cu mintea este un mod de a o face și este ceea ce fac cei mai mulți oameni, dar asta duce de obicei la reprimare, inhibiție și/sau depresie. Pentru mine nu este o chestiune de a ne controla gândurile negative (chiar dacă în anumite, rare ocazii acest lucru trebuie făcut), ci este o chestiune de înțelegere a durerii și suferinței care implică tolerarea și exprimarea gândurilor negative.

Un gând negativ se naște din credința că ceva ce se întâmplă nu trebuie să se întâmple, ceea ce înseamnă că un gând negativ se naște dintr-o credință greșită și nu dintr-o realitate. Dacă vedem o persoană conducând imprudent ne supăram. Dar vine supărarea de la șofer? Nu! Vine doar din convingerea că acea persoană nu trebuie să conducă în acel fel. Și, bineînțeles, ar fi frumos dacă asta nu s-ar întâmpla și toată lumea ar conduce mereu perfect și lumea ar fi „o eternă strălucire de soare”, dar realitatea este altfel. De la începutul vremurilor oamenii se comportă imprudent și fără a se gândi bine.

Gândurile negative nu vin niciodată din afară, ele sunt mereu o rezistență interioara față de ceea ce este.

Nimic din ceea ce se întâmplă nu este un incident izolat, totul este un rezultat al unei cauze anterioare care provine din rezultatul altei cauze, care apare din rezultatul altei cauze, într-un păienjeniș infinit de cauze și efecte, ce parcurge înapoi tot drumul până începutul lumii. Așa cum spunea Carl Sagan „Dacă dorești să faci o plăcintă de mere de la zero, trebuie mai întâi să inventezi Universul.

Tot ceea ce se întâmplă, tot, fie în afară, în lume, fie înăuntru, în mintea noastră, este produsul unei mișcări infinite de cauze și efecte mergând tot drumul înapoi către începutul timpurilor. Motivul pentru care devenim supărați este pentru că suntem orbi în fața acestui adevăr și, în schimb, credem că ceea ce se întâmplă, pur și simplu nu trebuie să se întâmple. Este o modalitate simplistă, copilărească și ignorantă de a vedea realitatea. Orice se întâmplă, fie în afară, în lume, fie înăuntru, în mintea noastră, este ceea ce trebuie să se întâmple, iar când vedem clar asta, negativitatea își pierde puterea.

Bineînțeles asta nu înseamnă că dacă cineva înțelege acest adevăr trebuie să accepte crima și nedreptatea cu brațele încrucișate. Deloc! Dacă apare posibilitatea de a face ceva, cu certitudine trebuie să acționezi și să produci o schimbare. Diferența constă în faptul că acțiunea nu va veni din negativitate, ci din înțelepciune, acceptare și iubire.

În cartea dumneavoastră, „Despre prezență”, spuneți că dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine, viața trece în van. Cum ajungem să ne cunoaștem?

În cartea mea vorbesc despre a ne cunoaște pe noi înșine din două puncte de vedere diferite.

Primul, ceea ce se poate numi descoperirea psihologică a ceea ce suntem, este că trebuie să ne descoperim puterile și calitățile personale, care ne fac unici, care ne diferențiază de ceilalți oameni.

Aici dificultatea este că, în societatea noastră modernă, foarte des confortul și aparența sunt supraevaluate, astfel încât mulți oameni ajung să aibă slujbe sau activități care le furnizează o viață confortabilă, chiar de lux, dar fără inimă și menire, ceea ce înseamnă că mai devreme sau mai târziu, amărăciunea și/sau frustrarea își vor face apariția. Să ne cunoaștem pe noi înșine înseamnă că este mai bine să suferim puțin pentru a fi ceea ce suntem, decât să ne distrăm cu lucruri și activități care ne îndepărtează de ceea ce suntem.

Sau, cum spune zicerea „Este mai bine să trăiești într-o cutie de carton și să-ți practici arta, decât să trăiești într-un apartament frumos și să-ți petreci timpul făcând ceea ce nu-ți place”. Sigur, cineva poate să le aibă pe amândouă, să facă ceea ce-i place într-un mediu confortabil, dar lucrul important pe care încerc să spun este că a ne cunoaște pe noi înșine este sinonim cu a avea stimă de sine, a fi mulțumiți, împliniți și satisfăcuți cu noi înșine, fie într-o cutie de carton, fie într-un apartament luxos, fie oriunde între ele.

Din acest sentiment de satisfacție și pace cu noi înșine apare posibilitatea descoperirii a ceea ce suntem din al doilea punct de vedere. (Există și alte cerințe pentru asta, dar, de fapt, ele se adaugă unei minți liniștite și în pace, o minte care nu luptă și nu rezistă mereu în fața vieții). Asta e pentru că atâta timp cât suntem în dizarmonie cu noi înșine (sau cu lumea), toată energia și atenția noastră sunt împrăștiate în dificultăți, probleme și suferință. Dar, odată ce găsim o relativă stare de pace a minții, simțindu-ne în armonie cu noi înșine (și cu lumea), poate să apară nevoia și mai profundă, de a găsi adevăratul sine. Acest punct de vedere poate fi numit descoperirea spirituală a ceea ce suntem, și un mod de a ne referi la el este descoperirea sinelui ca fiind conștiență conștientă de sinele psihologic.

Această conștiență nu este ceva creat în creier, ci este ceea ce permite creierului și tuturor celorlalte lucruri să funcționeze.

Este o descoperire de care nu sunt interesați mulți oameni. Mai toți, dacă nu sunt complet pierduți în lăcomia lor pentru putere, avuție sau faimă, vor fi interesați de sinele psihologic. Doar foarte puțini oameni au chemarea să-și descopere sinele spiritual. Motivul este că pentru cei mai mulți dintre ei, conștient sau inconștient, există credința că doar materia este adevărată. Prin materie nu înțeleg doar așa-zisa materie brută, cum ar fi clădirile, mașinile, corpurile, atomii, ci și materia subtilă, cum ar fi gândurile, emoțiile și senzațiile. Definiția pe care o folosesc  pentru materie, brută sau subtilă, este orice poate fi perceput, oricând putem spune „aceasta/acesta”. Așa cum se poate spune acest corp, această mașină, această planetă, sau acest atom, la fel se poate spune acest gând, această emoție, această senzație sau această percepție. Din perspectiva din care discut, orice căruia îi putem atașa „acesta/aceasta” este material. Lumea și corpul sunt evident materiale, dar mintea și tot ce furnizează ea, cum ar fi o emoție neplăcută și negativă sau un sentiment sublim de bucurie, din moment ce le putem atașa „aceasta/acesta”, sunt de asemenea materiale.

Spiritul este ceea ce este conștient de „aceasta/acesta”.

Și cine sau ce este conștient? Eu Sunt.

Descoperirea că ceea ce sunt și ceea ce este toată lumea, este spirit, este descoperirea sinelui adevărat. Și această descoperire este cea care duce la pace adevărată, mulțumire adevărată, iubire adevărată.

Dar, pentru a interioriza ceea ce tocmai am spus în ultimele paragrafe, este nevoie de foarte multe gânduri profunde, foarte mult timp, studiu și o dorință enormă de a înțelege.

Pentru mine, căutarea acestei înțelegeri este cel mai important și frumos mod în care cineva își poate petrece timpul. De ce? Pentru că întreaga mea viață este un răspuns la nevoile mele, iar nevoile mele depind de cine cred că sunt eu. Și, astfel, întrebarea este, cine sunt eu?

Cum pot părinții să îndrepte educația copiilor către fericirea momentului prezent, către iubirea de viață și respectul de sine?

Prin exemplu. Un copil nu aude ce-i spui, el imită. Ne educăm copiii în prezență, iubire pentru viață și respect de sine, recunoscând noi înșine valoarea momentului prezent și acționând asupra lui cu atenția pe care o merită, trăind și exprimând aprecierea și recunoștința noastră pentru viață, prețuindu-ne și respectându-ne. Tot restul este, în cel mai bun caz, doar o completare la asta.

Ce faceți în fiecare zi pentru a vă păstra mintea limpede, alertă și conștientă?

Ceea ce fac, cu siguranță nu este singura cale de a ajuta mintea să fie limpede, alertă și conștientă, dar este ceea ce fac eu, sau ceea ce încerc să fac eu, și mă ajută enorm.

• Meditez zilnic, primul lucru pe care îl fac dimineața, câte o jumătate de oră.
• Pentru că mintea mea lucrează mai bine dimineața decât la orice altă oră din zi, fac tot ce pot ca în această perioadă a zilei să am mereu o oră sau mai mult pentru a citi și studia subiecte mai dificile de psihologie, filosofie sau spiritualitate de care sunt interesat.
• Am pe cât posibil o dietă sănătoasă (o dietă sănătoasă nu este utilă doar pentru corp, dar este în mod special benefică și pentru minte) compusă dintr-o mulțime de fructe și legume, cereale, semințe și nuci, și, ocazional, cam o dată sau de două ori pe lună, carne de bună calitate. Mă străduiesc și în mare parte și reușesc să evit orice fel de mâncare procesată. Beau foarte rar alcool (alcoolul mă face să mă simt bine, dar lipsit de energie) și încerc să evit să mănânc mult zahăr (zahărul îți face mintea ascuțită pe moment, dar apoi, ca alcoolul, te face lipsit de energie).
• Fac întinderi și respir profund, cât de des îmi amintesc.
• Ascult muzică frumoasă, care pentru mine este mai ales cea clasică și barocă.
• Încerc să fac gimnastică în fiecare zi, și, dacă nu este posibil, cel puțin fac câteva saluturi ale Soarelui.
• Mă străduiesc să nu mă fiu grăbit de-a lungul zilei prin a nu-mi umple programul prea mult. Încerc să nu întârzii la întâlnirile mele și de fapt încerc să sosesc cu câteva minute înainte, deși… , încă nu sunt foarte bun la asta.
• Încerc să-mi petrec cât mai mult timp în parcuri și, atunci când merg undeva, aleg cele mai frumoase drumuri, mai ales pe cele care trec prin parcuri.
• Și, cât de mult pot în timpul întregii zile, practic „Yoga prezenței”, ceea ce înseamnă că încerc să încetinesc și să aduc mereu mintea înapoi, la experiența momentului prezent.

Cum ați caracteriza timpurile pe care le trăim?

Ca pe o ocazie unică de a evolua, de a alege compasiunea în locul negativității, de a alege încrederea în locul neîncrederii, de a alege iubirea în locul urii, de a alege gratitudinea în locul indiferenței, de a da, și nu doar a spera să primești. Văd aceste vremuri care ne pun la încercare ca pe o fantastică oportunitate de a recunoaște adevărata menire a vieții noastre.

***

Girl Power este un proiect 21 Digital.